Viaţa cu Butonul Roşu – Episodul 9

La aproape 70 de ani, M. Vasilica trăieşte într-o cameră de 6 metri pătraţi din comuna Cosoba, judeţul Giurgiu. Ea nu are frigider sau toaletă şi se încălzeşte cu un godin care i-a înnegrit pereţii de la fum. Doar cărţile îi ţin companie şi o ajută să treacă zilele mai uşor.

Povestea Vasilicăi este tristă. Soţul, de care este despărţită, nu a lăsat-o niciodată să muncească. De aceea, acum are un ajutor social de 140 de lei din care trebuie să trăiască lună de lună. Fiul şi nepoţii ajung la ea doar în concedii, pentru că sunt departe. Când vin, îi aduc cărţi, pentru că ştiu că îi place să citească. Săptămâna trecută Vasilica citea “Dama cu camelii”, de Alexandre Dumas.

Tanti Vasilica este una dintre beneficiarele proiectului Butonul Roşu, care i-a pus la dispoziţie o brăţară cu buton de panică. Apăsă Butonul Roşu în momentele în care se simte rău şi nu are pe cine să cheme, iar un dispecer ia legătura cu ea telefonic şi o ajută până ajunge ambulanţa.

Tot datorită proiectului Butonul Roşu, Ramona, îngrijitoarea la domiciliu din Cosoba, merge săptămânal la Vasilică să o asculte şi să o îngrijească. “Mie îmi pare bine că vine, îmi mai deschide cineva uşa. Nu vine nimeni la mine, nici eu nu mă duc pe la nimeni. Doar nepoata mea din Olanda îmi mai aduce cărţi când vine în concediu. Data trecută mi-a adus patru şi deja le-am terminat”, ne-a spus Vasilică, cu lacrimi în ochi.

Dintr-un venit de 140 de lei pe lună, nimeni nu şi-ar permite să plătească un îngrijitor la domiciliu sau măcar un abonament la telefon, pentru situaţiile în care are nevoie urgentă de o ambulanţă. Proiectul Butonul Roşu este de foarte mare ajutor pentru tanti Vasilica.

Proiectul „Butonul Roşu – Servicii integrate de îngrijiri sociomedicale la domiciliu monitorizate prin sistemul de teleasistenţă” este implementat de către Fundaţia Crucea Alb Galbenă România, în parteneriat cu Asociaţia Four ChangeFundaţia Crucea Alb Galbenă Constanţa şi Fundaţia Crucea Alb Galbenă Buzău şi co-finanţat printr-un grant din partea Elveţiei prin intermediul Contribuţiei Elveţiene pentru Uniunea Europeană extinsă.