Viaţa cu Butonul Roşu – Episodul 6

Domnul Nedelcu locuieşte în Constanţa, face mişcare cel puţin patru ore pe zi şi îngrijeşte cu mare drag o grădină frumoasă şi o livadă. Datorită Butonului Roşu, se bucură din nou de viaţă după un accident care l-a marcat puternic.

“Butonul Roşu, pentru mine, a apărut în urma unei întâmplări nefericite. Am avut un accident în curte, am căzut şi mi-am rupt şase coaste. De acest sistem am aflat de vreo patru ani, din Olanda. Este o formă de ajutor bine venită. Este foarte bun. Dacă îl aveam când am păţit accidentul…vă daţi seama, să ai coastele rupte şi să fie nevoie să te deplasezi 40 de metri, să te speli, să te îmbraci, să dai telefon la urgenţă ca să vină să te ducă la spital. Totul, singur. Nu am avut nici când să îmi anunţ rudele că mă operez. Ele au aflat de la fiul meu din Belgia, care m-a sunat întâmplător înainte să intru în sala de operaţie. Dacă aveam atunci Butonul Roşu, ar fi fost mult mai uşor”, ne-a declarat domnul N

Domnul Nedelcu a lucrat 40 de ani în domeniul transporturilor iar acum trăieşte alături de nepotul lui, student la Medicină. Are doi copii plecaţi din România şi o fiică pe care se poate baza pentru a-l ajuta când are nevoie. Pentru a alina dorul de copii, domnul Nedelcu foloseşte tehnologia cu încredere, mai ales internetul, care îl ajută să ţină uşor legătura cu ei. De aceea l-a atras şi Butonul Roşu.

“Am avut şansa de a vorbi cu cineva de la Fundaţia Crucea Alb-Galbenă, care mi-a dat brăţara şi telefonul. Sunt foarte bune pentru mine. Primesc un mare ajutor şi de la fetele de la Crucea Alb Galbenă, pentru că îmi oferă tratament la domiciliu. Chiar acum doamna Alexandra mi-a terminat cele 10 injecţii, masajul…ce mi-a prescris medicul. Doamna Denisa m-a ajutat foarte mult cu dosarul medical…”, ne-a mărturisit domnul Nedelcu.

Deşi are multă energie şi dorinţă de a se implica în treburile gospodăreşti, înainte să intre în posesia kit-ului de urgenţă Butonul Roşu, domnul Nedelcu avea ezitări când mergea în grădină, ştiind că dacă păţeşte ceva (cum se mai întâmplase) nu are pe nimeni acasă, să îl ajute.

Acum, cu brăţara cu Buton Roşu la mână, bărbatul îngrijeşte 20 şi ceva de pomi şi o grădină frumoasă, de care se bucură în fiecare zi. În plus, se preocupă să se menţină în formă ca să poată lucra în continuare la grădinărit. De aceea, face gimnastică şi merge la staţiuni balneare pentru tratament. “Fac gimnastică funcţională zilnic. Dimineaţa, la 4:30, mă trezesc şi fac exerciţii până la 8:30. Mă duc în grădină, apoi, până pe la ora 14:00. Pentru mine, mişcarea a devenit un mod de viaţă iar Butonul Roşu îmi oferă confort şi încredere, ca să fac tot ce îmi doresc”, a încheiat domnul Nedelcu.

În urma unui accident grav, viaţa unui om se schimbă inevitabil. În cazul domnului Nedelcu, însă, pe lângă durere şi neplăceri au venit şi câteva aspecte pozitive: mişcarea că stil de viaţă, preocuparea pentru propria sănătate şi îmbrăţişarea unei noi tehnologii care îmbunătăţeşte calitatea vieţii persoanelor predispuse la riscuri: Butonul Roşu!

Proiectul „Butonul Roşu – Servicii integrate de îngrijiri sociomedicale la domiciliu monitorizate prin sistemul de teleasistenţă” este implementat de către Fundaţia Crucea Alb Galbenă România, în parteneriat cu Asociaţia Four Change, Fundaţia Crucea Alb Galbenă Constanţa şi Fundaţia Crucea Alb Galbenă Buzău şi co-finanţat printr-un grant din partea Elveţiei prin intermediul Contribuţiei Elveţiene pentru Uniunea Europeană extinsă.